Instruire Cuprins Cap.ant. Cap.crt. Pag.ant. Pag.urm. Cap.urm.

Diluarea uleiului este una dintre cele mai intalnite probleme de ungere din instalatiile frigorifice.

Deoarece uleiul prezinta o mare afinitate fata de agentul frigorific, fiind miscibil cu acesta, in cazul unei opriri indelungate, este posibil sa devina suficient de diluat cu agent incat sa-si piarda proprietatile lubrifiante.

In plus, intr-o gama de temperaturi uzuale, care depind de tipul uleiului utilizat, amestecul dintre ulei si agent frigorific poate sa devina saturat, iar in aceste conditii este posibil sa se produca separarea celor doi componenti.

Amestecul cel mai bogat in agent frigorific (cu densitate mai mare), se va gasi la baza carterului, in timp ce amestecul mai sarac in agent frigorific (cu densitate mai mica), ramane la partea superioara a baii de ulei.

Aceasta diluare se poate agrava si mai tare prin aspiratia agentului frigorific lichid acumulat in vaporizator datorita migratiei.

La pornirea compresorului, in aceste conditii de diluare, tocmai uleiul cel mai diluat va fi aspirat de pompa de ulei, avand sorbul la baza carterului.

Agentul frigorific fiind un excelent dizolvant, provoaca o spalare a palierelor arborelui cotit.

In plus, uleiul si asa diluat, prezinta o tendinta de spumare, cu atat mai puternica cu cat presiunea din carter scade datorita depresiunii create prin deplasarea pistoanelor. Aceasta spumare poate chiar sa duca la dezamorsarea pompei de ulei.

Daca la aceste conditii si asa dezastruoase, se mai adauga si aspiratia de lichid acumulat prin migrare in vaporizator, sunt intrunite toate conditiile pentru a provoca in scurt timp o pana mecanica datorata ungerii.

Fiecare pornire in aceste conditii produce o gripare partiala a palierelor arbeorelui cotit si a cilindrilor.

Gravitatea gripajului depinde de gradul de diluare a uleiului, de timpul necesar pana la eliminarea agentului frigorific din ulei, de perioada cat pompa de ulei a fost dezamorsata si de valoarea sarcinii compresorului la pornire.

Daunele produse de diluarea uleiului sunt cele mai importante la lagarele palier cele mai apropiate de pompa de ulei. Celelalte lagare ar putea ramane intacte deoarece este posibil ca agentul frigorific sa vaporizeze, parasind uleiul, inainte de ajunge in aceste lagare mai indepartate ale circuitului de ungere.

In imagine este reprezentat un arbore cotit supus spalarii uleiului de care agentul frigorific.


Arbore cotit supus spalarii uleiului de ungere
de catre agentul frigorific

Se poate observa "razuirea" aluminiului din care a fost construita biela, pe suprafata lagarului maneton, fara ca acesta sa prezinte nici cea mai mica urma de decolorare (care ar fi fost produsa de incalzire), deteriorarea producandu-se practic instantaneu, iar cea mai mare parte din caldura produsa de frecare a fost absorbita prin vaporizarea agentului frigorific.

Aceeasi particularitate specifica de deteriorare a suprafetei, este prezentata de biela din aluminiu a aceluiasi compresor, reprezentata in imagine.


Biela din aluminiu supusa spalarii uleiului de ungere
de catre agentul frigorific

In aceste situatii, nici biela nu prezinta decat eventual in foarte mica masura urme de decolorare in urma incalzirii.

Pe fusta pistonului si in zona segmentilor, apar adesea, ca si in cazul loviturilor hidraulice, zgarieturi preponderent longitudinale, ca in figura.


Zgarieturi pe fusta pistonului, datorate spalarii uleiului de catre agentul frigorific

Aceste urme sunt datorate spalarii de catre agentul frigorific a uleiului de ungere, din zona superioara a cilindrilor si de pe segmentii pistonului, ceea ce provoaca o lipsa totala a lubrifierii.

In aceste conditii segmentii racleaza peretii cilindrului, desprinzand aschii, care la randul lor abreazeaza fusta pistonului.

Acest tip de defectiune poate sa conduca si la gripajul total al pistonului insotit de ruperea camasii ciclidrului.

Cresterea exagerata a jocului ambielajului, datorat uzurii capului bielei a permis acestui piston sa ajunga in contact cu blocul supapei de refulare, asa cum se observa in imagine.


Urme produse pe capul pistonului, de blocul supapei de refulare

Lagarul pompei de ulei, si cel al motorului electric de antrenare, prezinta acelasi aspect al distrugerii materialului de antifrictiune din jurul suprafetei de contact.


Lagarul pompei de ulei deteriorat prin spalarea uleiului de ungere
de catre agentul frigorific

Lagarul motorului electric deteriorat prin spalarea uleiului de ungere
de catre agentul frigorific

Ca o consecinta a celor prezentate, se poate constata ca diluarea excesiva a uleiului de ungere de catre agentul frigorific, se caracterizeaza prin producerea unui gen de "sudura" intre partile metalice aflate in contact, care este insotita cel mult de slabe urme ale unei incalziri datorate frecarii.

Cateva dintre cauzele diluarii uleiului de ungere sunt prezentate in continuare.

Migrarea agentului frigorific in perioada de oprire a sistemului frigorific, este una din cele mai importante cauze ale acestui fenomen, cu atat mai mult cu cat este favorizata de afinitatea uleiului pentru agentul frigorific cu care este miscibil.

Fiind construit din fonta si avand o masa mare, compresorul este ultima parte a sistemului care se raceste dupa oprire si este ultima care se incalzeste in urma cresterii temperaturii ambiante. In consecinta adesea, dupa mai multe ore de oprire, compresorul este partea cea mai rece a echipamentului frigorific.

Dintre toate partile compresorului, vaporii de agent frigorific, se condenseaza cel mai adesea in carter, unde conduc la o diluare imediata a uleiului de ungere, datorita miscibilitatii cu acesta, in cazul in care nu se iau masuri de protectie.

In vederea diminuarii si chiar inlaturarii acestui fenomen, cea mai mare parte a compresoarelor sunt echipate cu rezistente electrice amplasate in carter. Rolul acestora este de a mentine temperatura uleiului cu 10…20°C peste temperatura mediului ambiant. Aceasta crestere a temperaturii uleiului diminueaza afinitatea acestuia pentru agentul frigorific.

Rezistenta electrica din carter nu are rolul de a preveni dilutia uleiului, daca este generata de migrarea agentului frigorific din alte parti ale sistemului frigorific si nici nu poate vaporiza mari cantitati de agent deja dizolvate in ulei.

Asa cum s-a aratat anterior, problema migratiei agentulu frigorific nu se poate rezolva decat prin sistemul de automatizare "pump down" intermitent.

Instruire Cuprins Cap.ant. Cap.crt. Pag.ant. Pag.urm. Cap.urm.